VIDEO // Maia Sandu a aderat la PLDM. Confirmă acest lucru chiar fostul ei președinte de partid

Actualul președinte al PLDM, Vlad Filat răspunde afirmativ la întrebarea dacă liderul PAS, Maia Sandu a fost sau nu membru al Partidului Liberal Democrat din Moldova, transmite Telegraph.md

Filat a adus în susținerea răspunsului său mai multe fapte care s-au întâmplat în acea perioadă de aderare a Maiei Sandu la PLDM, în septembrie 2016.

“Eu consider, că în momentul în care faci declarații în fața a câtorva zeci de mii de oameni, în Piața Marii Adunări Naționale, în spate având Președintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului European, că aderi la PLDM, presupune că – DA. Faptul că a fost membră a echipei la Guvern, presupune că – DA. Dânsa consideră altfel, rămâne de văzut”, a declarat Vlad Filat, în cadrul emisiunii “Puterea a Patra” cu Gheorghe Gonța.

“Problema ține de moralitate. Să fii într-un partid politic, atâta timp cât ai interes, cât poți să crești, cât poți să te promovezi, și în momentul în care acest lucru nu se mai întâmplă, imediat să te dezici, dar și să ataci acest partid…”, a conchis Filat.

”Ministrul Educației și cel al Afacerilor Externe și Integrării Europene au aderat duminică la PLDM. S-a întâmplat în cadrul mitingului organizat de formațiune în Piața Marii Adunări Naționale”, nota UNIMEDIA în septembrie 2016.

Citește și: DECLARAȚIE // Maia Sandu a „canibalizat” toți partenerii politici pe care i-a avut până acum

Total
0
Shares
 
Total
0
Share