Cu doi ani în urmă, lidera PAS declara că Igor Dodon nu e președintele ei. „Frumos, demn și emoționant până la lacrimi chiar”, scrie pe facebook bloggerul Anatolie Chirilov.
Iar acum, Trădătorul țării care a ajuns în funcție într-un mod ilegal, a ajuns ca în același mod ilegal să numească președintele parlamentului și prim-ministru „Federației R.Moldova”.
Odată ce au apărut dovezi că Dodon a fost și este finanțat de Rusia, prin persoana lui Kozak, ce a dat undă verde la formarea unei colaborări dintre ACUM și Rusia (PSRM), atât numirea lui Dodon în funcție de președinte, cât și deciziile luate de acesta trebuie declarate nule. „Unde e demnitatea Maiei Sandu, ACUM?! Și ce legitimitate are ea”, întreabă bloogerul.
Amintim că astăzi Procuratura Generală a început o investigație privind finanțarea ilegală a PSRM din afara țării. Potrivit dovezilor video, Dodon a recunoscut că primește lunar câte 600 de mii de dolari pe lună de la Moscova, iar suma poate ajunge la un milion de dolari lunar.