Premierul României Marcel Ciolacu, alături de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, efectueză, miercuri, o vizită de o zi la Chişinău. În cadrul vizitei, prim-ministrul român s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu premierul Dorin Recean şi cu speakerul Igor Grosu, scrie Zugo.md
În cadrul unui briefing de presă, Marcel Ciolacu i-a spus lui Dorin Recean că se simte la Chișinău ca acasă.
„Am sentimentul că am venit acasă și nu am venit la un frate mai mare sau mai mic, ci la un frate geamăn. Viitorul dumneavoastră este în UE și vom susține împreună acest demers ținând cont de toate provocările pe care le avem de depășit,” a menționat premierul român.
De asemenea, Marcel Ciolacu a reafirmat că R. Moldova poate conta pe România.
„Banii europeni de preaderare încă nu s-au făcut resimțiți și nu se văd în oglinda cetățeanului. Trebuie să mărim dinamica implementării proiectelor și ele trebuie să ajungă cât mai repede la cetățeni. Numai prin lucruri concrete, pe care le vom implementa împreună, vom depăși provocările,” a mai adăugat Ciolacu.
Amintim că Guvernul condus de Marcel Ciolacu a fost învestit pe 15 iunie curent. Este prima vizită în străinătate a premierului român de la preluarea mandatului.