În satul Borogani, raionul Leova, a fost inaugurat primul loc de joacă, cu tobogane şi leagăne multicolore, cum n-au mai avut niciodată. Terenul a fost amenajat de Fundaţia lui Vlad Plahotniuc ,,Edelweiss”, care a dorit să le ofere celor mici posibilitatea de a se bucura la maxim de copilărie.
,,Consiliul local al tinerilor a venit cu ideea să apelăm la Fundaţia domnului Plahotniuc. Iată că ne-au oferit sprijin şi azi ne bucurăm de acest teren de joacă”, a declarat Elena Saviţchi, primarul satulului Borogani.
Inaugurarea a fost prilej de adevărată sărbătoare între copiii din sat. Echipa Edelweiss a venit cu dulciuri şi bomboane, pentru fiecare dintre piticii fericiţi. ,,Mă simt foarte bine şi este o plăcere că au făcut acest parc. Mulţumim Fundaţiei Edelweiss pentru tot.”, a spus o fetiță.
Nici bucuria părinţilor nu a fost mai prejos. Ei spun că este extraordinar că un asemenea spaţiu există chiar în sat, iar copiii se vor putea juca în siguranţă aici. ,,Când am născut mi s-a adus un pachet, din partea Fundaţiei. Am spus mulţumesc din suflet atunci. Şi acum tot suntem bucuroşi pentru parcul care s-a construit în sat la noi şi de toate lucrurile frumoase pe care dumnealor le fac.”, a spus o mămică.
Amenajarea de locuri de joacă pentru cei mici a devenit o acţiune de tradiţie deja pentru Fundaţia lui Vlad Plahotniuc. Mii de copii se bucură şi astăzi de spaţiile construite de Edelweiss, de-a lungul vremii. ,,Cei mici, părinţii, buneii merită să aibă loc unde să-şi petreacă timpul liber. Şi de această dată, Fundaţia lui Vlad Plahotnic ,,Edelweiss” a contribuit la realizarea unui spaţiu de joacă pentru copii din Borogani. Noi de fiecare dată ne bucurăm să putem înfrumuseţa localităţile de aici, de acasă, din Moldova. I-am găsit aici pe copii plini de viaţă, bucuroşi. Ei ne inspiră şi ne motivează să facem lucruri şi pe viitor tot atât de frumoase.”, a spus Lidia Cucoş, director executiv al Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc “Edelweiss”.