Un militant irakian activ în cadrul manifestaţiilor împotriva puterii a fost asasinat duminică seară în faţa locuinţei sale în oraşul sfânt şiit Kerbala, relatează Agerpres.
În imagini video vizionate apare Fahem al-Tai, în vârstă de 53 de ani, care se întorcea seara cu doi prieteni la bordul unei motociclete.
În momentul în care coboară, se apropie o altă motocicletă. Pasagerul din spate scoate un pistol dotat cu amortizor şi trage de cel puţin de două ori asupra militantului, în timp ce bărbatul care conducea motocicleta scoate de asemenea o armă.
Fahem al-Tai a fost ucis într-un cartier care este „în mod normal foarte securizat deoarece este aproape de sanctuare, în apropierea unei secţii de poliţie şi a Consiliului Provincial”, a declarat vecinul său.
De la începutul unei mişcări fără precedent, la 1 octombrie, care cere căderea regimului în Irak, peste 450 de persoane au fost ucise şi alte 20.000 rănite în violenţe şi manifestaţii la Bagdad şi în sudul şiit al ţării.
#Iraq— WATCH terrorists on a motorcycle, most likely pro-#Iran|ian regime Khomeinists, in the secured Baroudi area in central #Karbala, as 1 of them pulls a pistol w/ a silencer & repeatedly shoots the #IraqiProtests activist Fahem al-Taei, killing him. pic.twitter.com/JMTyTNLqAe
— Hezbollah Watch® (@HezbollahWatch) December 8, 2019