VIDEO // Natalia Morari: „Alegerile au fost furate, adevărata luptă abia începe”

Candidatul independent la funcția de președinte al Republicii Moldova, Natalia Morari, a făcut o declarație puternică după închiderea secțiilor de votare, subliniind că procesul electoral a fost fraudat încă dinaintea desfășurării acestuia. Morari a evidențiat că, deși este nouă în politică, intenționează să rămână activă cel puțin încă 20 de ani și să implementeze un plan de reforme care să transforme Moldova într-un miracol economic.

„Am intrat în politică acum 3 luni și voi rămâne în ea cel puțin încă 20 de ani. Indiferent cât de mult cineva se va opune sau câte obstacole ne vor fi create, împreună cu echipa mea vom implementa planul de reforme, care va transforma țara noastră într-un miracol economic. Cei care astăzi se opun cu înverșunare, mâine vor dori să fie parte a echipei noastre. Singurul lucru trist este că țara noastră își pierde timp”, a declarat Morari.

Candidata a acuzat guvernarea condusă de Maia Sandu de manipularea întregului proces electoral, afirmând că alegerile au fost fraudate prin controlul asupra instituțiilor-cheie ale statului. „Alegerile au fost furate cu mult timp înainte. Alegerile au fost furate când toți șefii SIS, ai procuraturii, ai poliției și ai CNA au fost numiți la ordinul Maiei Sandu – și nu deoarece corespundeau funcțiilor, ci pentru că sunt gata să execute orice ordin”, a subliniat Morari.

De asemenea, ea a criticat numirea persoanelor loiale Maiei Sandu în funcții de conducere în parlament, guvern și alte instituții, subliniind că acestea au acționat în favoarea actualei președinte. „Alegerile au fost furate când Maia Sandu a numit oameni loiali în fruntea parlamentului și a comisiilor parlamentare, în fruntea guvernului și ministerelor, în fruntea CEC și a Consiliului Audiovizualului, în fruntea televiziunii publice, a Băncii Naționale și altor instituții, care au acționat în campania electorală de partea Maiei Sandu și împotriva oamenilor”, a adăugat ea.

Morari a mai acuzat intimidarea voluntarilor și agitatorilor contracandidaților, precum și manipularea mass-media de către putere. „Alegerile au fost fraudate de luni de zile când presa controlată de actuala putere turna zoaie pe contracandidații Maiei Sandu, îndeosebi pe unii dintre ei”, a declarat ea, subliniind că și funcționarii publici au fost forțați să facă campanie pentru Maia Sandu.

În final, Natalia Morari a lansat un apel la consolidarea opoziției pentru a apăra dreptul la alegeri libere și corecte. „Aceste alegeri nu pot fi considerate nici libere, nici corecte, iar adevărata noastră luptă pentru schimbare abia începe”, a conchis ea, promițând că va lupta în continuare pentru o „Moldovă Nouă din care să nu vrei să pleci și în care să dorești să revii”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share