VIDEO // Natalia Morari: „Cifrele nu mint, dar Maia minte”

Natalia Morari, candidat desemnată la funcția de președinte al Republicii Moldova, a comentat declarația Maiei Sandu la tema investițiilor publice și a politicilor economice. Morari afirmă că cifrele prezentate de Sandu în campania electorală sunt departe de realitatea trăită de cetățeni.

„Așa cum îi stă bine oricărui politician de la putere, în plină campanie electorală aceștia mint de crapă urechile alegătorilor. E și cazul actualei președinte, care ne prezintă cifre, grafice și alte desene colorate vrând să demonstreze poporului cât de bine a început acesta să trăiască de când ea e șefa statului”, a declarat Morari, adăugând că „oficial, ne merge bine”, dar că cifrele nu reflectă adevărul.

Candidatul a citat exemple din discursurile președintei, criticând investițiile guvernului în cadrul programului „Satul European”: „Stați așa – noi nu negăm că s-au reparat câțiva stâlpi de iluminat stradal, că s-a vopsit peretele școlii din sat, că s-au reparat 169 de metri de drum de la biserică la cimitir. DAR! Toți acești bani au fost dați exclusiv pentru campania electorală de anul trecut, racolând astfel primari de la alte partide.”

Morari a adus în discuție și cifre prezentate de fostul premier Vlad Filat, care contrazic datele oferite de Sandu: „Cel mai bine dintre toți a combătut-o fostul ei șef, Vlad Filat… Citim de la Vlad Filat despre spusele dnei Sandu precum că în ultimii ani am alocat pentru sate și orașe de peste 3 ori mai mulți bani decât în toată perioada din 2010-2020 – datele oficiale ale Ministerului de Finanțe contrazic flagrant aceste afirmații.”

Candidatul a mai adăugat că investițiile din perioada 2010-2020 au fost mai mari decât cele din mandatul Maiei Sandu, în pofida afirmațiilor actualei președinte: „Doamna Maia Sandu, în graficul prezentat de Dvs, jonglați cu mecanismele de finanțare, dar nu aduceți cifre reale”, a spus Morari, citându-l din nou pe Filat. „Dacă nu ați știut și nici acum nu cunoașteți, atunci îmi este clar de ce anumite lucruri nu au mers în Guvernele PLDM”, a adăugat aceasta.

Natalia Morari a mai ridicat problema dublării datoriei publice și creșterii inflației în timpul mandatului Maiei Sandu: „De ce ați uitat să menționați că în acești 4 ani datoria publică a Moldovei s-a dublat de la 57 miliarde de lei în 2019 la 108 miliarde de lei în 2023? De ce ați omis că timp de 4 ani ai mandatului Dvs inflația a crescut cu 62%?”

În încheiere, candidatul a subliniat că, în ciuda eforturilor de a prezenta o imagine pozitivă, „viața oamenilor a devenit mai proastă” sub conducerea Maiei Sandu.

Total
0
Shares
Total
0
Share