VIDEO // Natalia Morari solicită unitatea candidaților pentru a denunța corupția la nivel înalt: ”Să scăpăm țara de incompetenți și corupți”

Candidata la alegerile prezidențiale din octombrie 2024, Natalia Morari, a făcut un apel către colegii săi candidați pentru a se alătura într-un demers comun de semnare a unei sesizări către Procuratură. Sesizarea vizează un caz de delapidare a fondurilor publice în care sunt implicați actuali oficiali de rang înalt.

Morari a reamintit publicului cum procurorul Ivan Diacov a închis un caz penal de delapidare la Ministerul Educației, la cererea unui prieten influent, pe când ministru era Maia Sandu, iar vice-ministru Igor Grosu, actualul președinte al Parlamentului. Ea a menționat că, deși a cerut anterior ca Procuratura să se autosesizeze, nu a primit niciun răspuns, ba chiar a fost ironizată de reprezentanții Guvernului.

„Foarte mult sper că ai mei camarazi de arme politice vor da curs propunerii mele. Nu pentru că eu aș dori să ies în prim-plan, ci pentru că nu poți lupta contra actualilor dacă nu ne unim măcar într-o luptă. Ei așteaptă divizarea noastră. Haideți să nu le oferim această plăcere”, a declarat Morari.

Morari a subliniat importanța expunerii publice a acestui caz, accentuând că dacă Sandu și Grosu și-au permis astfel de acțiuni în trecut, este esențial să se dezvăluie ce se întâmplă acum sub guvernarea lor. Ea a acuzat actuala conducere de delapidări de fonduri, licitații trucate și concursuri fraudate, afirmând că banii contribuabililor ajung în buzunarele oficialilor nu doar prin salarii, ci și prin alte metode ilicite.

Natalia Morari a apelat la unitatea candidaților pentru a lupta împotriva corupției și a asigura o guvernare transparentă și competentă. „Noi cu toții, indiferent de viziunile noastre, avem un singur scop – să scăpăm țara de incompetenți și corupți”, a afirmat ea, criticând totodată ”meritocrația” și ”integritatea” promovate de Maia Sandu.

Total
0
Shares
Total
0
Share