Negocierile dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova privind aderarea la blocul comunitar nu au fost lansate oficial, ci se desfășoară într-un format informal, relatează Deutsche Welle.
Potrivit DW, Uniunea Europeană a recurs la o schimbare de tactică în contextul în care deschiderea oficială a clusterelor de negocieri este în continuare blocată de Ungaria. În aceste condiții, Bruxellesul a decis să avanseze pe o cale alternativă.
Astfel, trei clustere de negociere au fost deschise informal, iar Republica Moldova a primit undă verde din partea tuturor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene pentru a trece la următoarea etapă a negocierilor tehnice aferente clusterelor I, II și VI.
Deutsche Welle precizează că acest format permite continuarea discuțiilor la nivel tehnic, în pofida lipsei unei decizii politice formale privind deschiderea oficială a clusterelor de negocieri.
Ieri, viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a anunțat demararea discuțiilor la nivel tehnic cu Comisia Europeană și Președinția daneză pe trei din cele șase grupuri de capitole de negociere pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Despre începerea negocierilor oficiale cu Republica Moldova nu se regăsește nimic nici în Concluziile Consiliului Afaceri Externe al UE.