VIDEO // O femeie a fost reținută după ce a furat un inel de 101 900 de lei dintr-un magazin din Chișinău

O tânără de 23 de ani din Ocnița este cercetată penal pentru jaf.

Aceasta ar fi intrat într-un magazin din sectorul Centru al capitalei, unde s-a dat drept potențială clientă, a luat un inel pentru a-l măsura, după care a fugit cu el într-o direcție necunoscută.

Valoarea bijuteriei se ridică la 101 900 de lei.

În cadrul acțiunilor de investigație și urmărire penală au fost ridicate și imaginile de pe camerele de supraveghere care au surprins momentul infracțiunii.

În urma acțiunilor întreprinse, polițiștii au identificat și reținut suspecta, iar bunul a fost recuperat și returnat administrației magazinului.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani.

Total
0
Shares
Total
0
Share