VIDEO // O grupare specializată în traficul de droguri online a fost destructurată de ofițerii Direcției Antidrog

Ofițerii Direcției Antidrog a INI, sub conducerea procuraturii mun. Chișinău, au destructurat activitatea infracțională a unei grupări specializate în comercializarea drogurilor prin intermediul magazinelor online pe teritoriul Republicii Moldova, preponderent în apropierea instituțiilor de învățământ.

Timp de 3 luni polițiștii au documentat activitatea infracțională a doi membri activi ai grupării cu vârsta de 23 ani, din mun. Chișinău.

În urma investigațiilor demarate, polițiștii au stabilit că figuranții, membri ai unei grupări specializate în traficul ilicit de droguri, în vara anului 2023 s-au angajat în calitate de curieri la un magazin online.

Ulterior, pe parcursul anului, unuia dintre ei i-a fost atribuit rolul de depozitar și era responsabil de primirea drogurilor în cantități angro, ulterior le diviza în doze a câte un gram. Apoi, la indicația liderului grupării, plasa în ascunzișuri câte 30-40 de doze care erau preluate de curierii care apoi plasau în ascunzișuri câte o doză.

La fel, s-a stabilit că gruparea era axată pe plasarea drogurilor în proximitatea instituțiilor de învățământ din mun. Chișinău.

În baza probelor acumulate, la începutul lunii martie polițiștii l-au reținut în flagrant delict în momentul plasării drogurilor în ascunzișuri pe suspectul care avea rol de curier, iar celălalt figurant a fost reținut la domiciliu.

În urma perchezițiilor efectuate în domiciliile suspecților, precum și ascunzișuri au fost depistate și ridicate cântare la scara mică, telefoane mobile utilizate la săvârșirea infracțiunii, 20 de grame de Hașiș, 100 de grame de muguri de marijuana, 100 de grame de Mefedronă și peste 90 de seringi cu ulei de Canabis.

Pe numele suspecților au fost eliberate mandate de arest pe un termen de 30 zile, iar dacă vinovăția acestora va fi dovedită riscă o pedeapsă cu detenție de la 5 la 10 ani.

Total
0
Shares
Total
0
Share