VIDEO // O mașină a poliției, luată pe sus de câțiva tineri, în Ceadîr-Lunga

Imaginile cu o mașină a Poliției, care a fost luată pe sus de câțiva tineri, după ce a blocat accesul unei ambulanțe, au făcut astăzi furori pe rețelele de socializare.

Potrivit internauților, imaginile au fost surprinse în orașul Chișinău, însă Diana Fetco, șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratul General al Poliției(IGP), a declarat pentru Realitatea.md că mașina aparținea Inspectoratului de Poliție Ceadîr – Lunga.

„Este echipajul care aparține Inspectoratului de Poliție Ceadîr – Lunga. Au fost la o chemare cu violență în familie și au luat victima (femeie) la expertiză. Întrucât în Ceadîr – Lunga nu este acest serviciu specializat, victima a fost transportată la Cantemir.

Însă odată ce au ajuns, femeii i s-a făcut rău și polițiștii au condus-o de urgență în instituția medicală, blocând astfel accesul”, a precizat Diana Fetco.

Pentru că a blocat accesul, polițistul care era la volanul automobilului de serviciu a fost sancționat.

Totodată, i-a fost întocmit un proces verbal și a fost demarată și o anchetă de serviciu pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Total
0
Shares
Total
0
Share