Un incendiu a izbucnit la amiază pe strada Miorița, la intersecția cu strada Gheorghe Asachi din municipiul Chișinău, unde o motocicletă a fost cuprinsă de flăcări.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:12, iar la fața locului a intervenit operativ un echipaj de pompieri și salvatori.
Ajunși la intervenție, pompierii au stabilit că incendiul a afectat motocicleta, dar și două automobile parcate în apropiere — un Mercedes Sprinter și un Toyota RAV4.
Angajații IGSU au reușit localizarea și stingerea focului.
În urma incidentului nu au fost raportate victime. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.



