VIDEO // O rețea de traficanți de pastile pentru slăbit cu substanțe psihotrope a fost destructurată de Poliție

Ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță la Chișinău o captură de pastile pentru slăbit, cu efect psihotrop, de circa 150 000 de lei, precum și bani care ar fi rezultat din vânzări de pastile – peste 300 000 de lei și 5 000 de euro.

Captura a avut loc în cadrul perchezițiilor domiciliare la cinci bănuiți cu vârste cuprinse între 22 și 55 de ani în Chișinău. Celor 1 500 de capsule ridicate se adaugă alte șase colete din Kazahstan, cu astfel de capsule, ridicate în cadrul percheziției din incinta unei filiale a Poștei Moldovei, trimise pe numele bănuiților.

Ofertele de vânzare a pastilelor pentru slăbit erau publicate pe o platformă de anunțuri, fără ca însă potențialii clienți să cunoască despre faptul că acestea conțineau și o substanță psihotropă.

Ulterior ridicării pastilelor, acestea au fost remise spre expertizare.

La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de aplicare a arestului preventiv, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus aplicarea măsurii arestului de la domiciliu. Ulterior, chiar dacă procurorii PCCOCS au contestat, instanța le-a respins recursurile. Acum, învinuiții sunt cercetați în libertate, sub control judiciar, iar pe parcursul investigațiilor beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Total
0
Shares
Total
0
Share