VIDEO // Oamenii legii au reținut un complice al bărbatului din Sîngerei, care și-a omorât și îngropat un consătean

Polițiștii au reținut pentru 72 de ore un complice în cazul omorului din satul Țiplești, raionul Sîngerei.

Acesta s-a dovedit a fi fratele principalului suspect în vârstă de 34 de ani, care l-ar fi ajutat să ascundă unele elemente ale infracțiunii. Acesta se eschiva de organele de drept pe teritoriul municipiului Chișinău.

Cazul este documentat de ofițerii Direcției investigații ,,Nord”, Direcției investigații criminale a INI, angajații Inspectoratului de Poliție Sîngerei, sub conducerea procuraturii raionului Sîngerei.

Potrivit datelor poliției, un bărbat de 25 de ani din satul Țiplești din raionul Sîngerei a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat că și-ar fi omorât consăteanul de 41 de ani. Mai mult, ca să scape de cadavru acesta l-ar fi îngropat.

La 22 mai polițiștii din Sîngerei au fost sesizați de o femeie precum că fiul său, la 20 mai a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse, polițiștii au depistat într-o groapă dintr-o gospodărie părăsită din același sat, cadavrul victimei cu semne vizibile de moarte violentă. La examinarea cadavrului medicul legist a depistat aproximativ 31 de plăgi de cuțit și multiple excoriații.

Omorul a fost descoperit în urma măsurilor speciale de investigație întreprinse de ofițerii Direcției investigații „Nord”, Direcției investigații criminale a INI, angajații Inspectoratului de Poliție Sîngerei, sub conducerea Procuraturii raionului Sîngerei.
Astfel, la 20 iunie, oamenii legii l-au reținut pe suspect în municipiul Chișinău. Acesta nu este la prima abatere de la lege, fiind anterior judecat, iar la moment era anunțat în căutare pentru comiterea unui huliganism.

Audiat de polițiști, acesta a declarat că s-a întâlnit cu victima pe drum, iar la un moment dat între ei s-a iscat un conflict spontan.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor intenționat săvârșit cu o deosebită cruzime.

Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 10 la 15 ani sau detenție pe viață.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share