Deputatul Octavian Țîcu dă cărțile pe față și spune că Blocul ACUM și PSRM s-ar afla într-un impas, din acest motiv urmează să se semneze un nou acord politic. Țîcu a mai explicat faptul că există un triunghi politic format dintre Platforma DA, PAS și PSRM nociv pentru Republica Moldova.
„Nu noi am creat acest regim. Noi încercăm cu toate puterile să îl demontăm. Sigur, este o linie roșie, care personal eu nu am cum să trec. Așa cum nu am semnat acordul cu socialiștii anterior, nu voi semna nicio formă de neagresiune, agresiune, continuare ș.m.d.”, a declarat deputatul în cadrul emisiunii Punctul pe Azi de la TVR.
„Cea mai mare greșeală a fost că nu s-a acționat în baza declarației de stat capturat. Asta însemna că într-o lună, aceste două componente declanșa mecanismul de decapitare a instituțiilor enumerate. Are loc o angajare provizorie a oamenilor care pornesc și urmau să fie organizare alegeri anticipate parlamentare odată cu alegerile locale. Pentru că așa era firesc să acționeze. S-a intrat în acest schimb și în aceste partajări pentru că este o bătălie. Sigur, s-a schimbat contextul politic. Nu mai este monopolul regimului oligarhic. Sunt cele trei centre de putere. Cât noi nu am spune, dar blocul nu e funcțional. Blocul ca spirit nu există. Există cele trei centre de putere: PSRM, Platforma DA și PAS. Așa are loc construcția arcului de putere. Dodon nu poate face nimic fără Blocul ACUM și nici Blocul ACUM fără PSRM. Este un impas. Nu putem să ne oprim la jumătate de drum”, a conchis Octavian Țîcu.
Amintim că prim-ministra Maia Sandu a menționat că Blocul ACUM va semna un nou acord cu PSRM atunci când cele mai importante reforme vor fi incluse în respectivul document de înțelegere cu socialiștii.
sursa: Unimedia