VIDEO // Olesea Stamate a deconspirat o rețea de propagandă proguvernamentală în diaspora: „Din calculele mele, suma investită depășește 40 de mii de euro”

Fosta membră PAS și actual candidat independent la alegerile parlamentare din 28 septembrie, Olesea Stamate, a lansat un apel public, semnalând existența unor rețele de pagini online dedicate diasporei moldovenești, despre care afirmă că ar promova mesaje manipulative și propagandă proguvernamentală, scrie Omniapres.

„După ce pagina Moldova stat liber, care promova cu mult zel conținut manipulator și atacuri la adresa altor actori politici, inclusiv la adresa mea, a dispărut peste noapte, colegi din diasporă m-au informat că există multiple pagini similare, în aproape fiecare țară europeană. Ele poartă denumiri generice – Despre Moldova în Italia, Despre Moldova în Spania, Moldova-Irlanda, Portugalia ș.a.m.d.”, a declarat Stamate.

Potrivit candidatei, aceste pagini, deși se prezintă ca fiind sub umbrela unor ONG-uri, sponsorizează masiv postările, atrăgând audiențe de sute de mii de cetățeni din diasporă.

„Din calculele mele, suma investită depășește 40 de mii de euro – aproape un milion de lei. În multe dintre aceste postări manipulative apar și secvențe video din interviuri cu reprezentanții Watchdog”, a adăugat ea.

Stamate a anunțat că va înainta un demers oficial către compania Meta pentru a solicita informații privind sursa finanțării acestor pagini și a cerut autorităților statului să investigheze situația.

„Fac apel către cetățenii noștri, atât din țară, cât și din diasporă, să semnaleze orice conținut manipulator pe care îl observă online. Doar împreună putem opri aceste rețele care otrăvesc spațiul informațional”, a conchis Olesea Stamate.

Total
0
Shares
Total
0
Share