VIDEO // Partidul Republican „Inima Moldovei” lansează o campanie pentru recunoașterea internațională a neutralității Republicii Moldova

Partidul Republican „Inima Moldovei” lansează o amplă campanie națională, în cadrul căreia va colecta semnăturile cetățenilor Republicii Moldova sub textul unei Declarații-Apel privind necesitatea organizării unui referendum și, ulterior, a demersurilor internaționale necesare pentru recunoașterea neutralității la nivel internațional.

Despre această inițiativă a anunțat președintele formațiunii, Irina Vlah, în cadrul unui briefing, unde s-a adresat cetățenilor Republicii Moldova.

Vlah a declarat că, în perioada imediat următoare, activiștii partidului vor merge în localitățile din întreaga țară pentru a îndemna oamenii să semneze Declarația-Apel privind neutralitatea.

„Am decis să vin cu această adresare către dumneavoastră ca urmare a blocării de către guvernare a inițiativei de desfășurare a unui referendum republican consultativ privind recunoașterea internațională a neutralității Republicii Moldova. Inițiativa organizării acestui referendum a fost consultată în prealabil cu mulți dintre dumneavoastră. Mai mult decât atât, a fost inspirată și susținută de către mulți dintre voi, pentru că este o derivată directă a stării de spirit din societatea noastră.

În cadrul întâlnirilor avute până acum în diverse localități, am discutat cu oamenii despre acțiunile guvernării îndreptate spre militarizarea țării, despre sutele de milioane de lei cheltuite pentru construcția obiectivelor de infrastructură militară, achiziționarea de echipamente militare, armament și altele. În urma acestor discuții, a apărut inițiativa organizării referendumului pe tema neutralității, deoarece doar recunoașterea internațională a neutralității Republicii Moldova poate oferi garanțiile necesare că țara noastră va trăi în pace. Totodată, acest referendum ar pune capăt tentativelor guvernanților de a înarma țara și de a lua în calcul aderarea Republicii Moldova la anumite alianțe militare”, a explicat politiciana.

Vlah a mai spus că Comisia Electorală Centrală a refuzat să înregistreze grupul de inițiativă ce urma să colecteze semnăturile cetățenilor pentru organizarea referendumului privind recunoașterea internațională a neutralității Republicii Moldova.

„Este absolut clar că decizia CEC este motivată politic și a fost adoptată la indicația guvernării. Maiei Sandu și celor din Partidul Acțiune și Solidaritate nu le convine acest referendum, deoarece i-ar lipsi de posibilitatea de a militariza țara și de a face din Republica Moldova parte a unor alianțe militare. Ei au agenda lor și nu-i interesează ce cred cetățenii. Mai mult decât atât, fac tot posibilul ca vocea poporului Republicii Moldova să nu fie auzită. Acum, când guvernarea și instrumentele sale politice nu ne-au lăsat alternativă, avem o singură posibilitate de a ne face auzită vocea și o vom folosi”, a subliniat lidera partidului.

Președintele Partidului Republican „Inima Moldovei” a mai spus că „prin acest proces de colectare a semnăturilor, cei de la guvernare vor fi obligați să ia în calcul voința poporului și să demareze acțiunile necesare pentru organizarea referendumului, iar ulterior – pentru recunoașterea internațională a neutralității permanente a Republicii Moldova”.

„Ei pun preț pe înarmare, noi punem preț pe pace. Haideți să le demonstrăm împreună că pacea este mult mai puternică decât toate radarele, tancurile și obiectivele lor de infrastructură militară luate împreună! Să le transmitem un mesaj clar că poporul Republicii Moldova vrea să trăiască în pace, iar dacă ei nu sunt de acord cu aceasta, să-și ia tancurile și armamentul și să se ducă acolo unde acțiunile lor îndreptate spre militarizare vor fi acceptate. Să fim tari! Să fim uniți! Să ne promovăm activ poziția noastră pentru pace! Și atunci, cu siguranță, vom învinge, iar țara noastră se va putea dezvolta armonios în pace!”, a conchis Vlah.

Total
0
Shares
Total
0
Share