VIDEO // PAS încearcă să inducă în eroare CEC-ul referitor la colaborarea cu ”polit-tehnologul” Lucian Despoiu

Liderul interimar al PAS, Igor Grosu, a recunoscut săptămâna trecută în cadrul unei emisiuni de la TV8 că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ar beneficia în perioada campaniei electorale de serviciile unui polit-tehnolog din România, ce poartă numele de Lucian Despoiu, informează Sinteza.org

În același timp, Grosu s-a eschivat să declare cu ce sumă de bani este remunerat Despoiu (conducătorul companiei ”Majoritas”), pentru serviciile sale de consultanță, polit-tehnologice în domeniul online (promovarea formațiunii pe rețelele de socializare).

La fel, în aceeași emisiune, Igor Grosu a ținut să accentueze că serviciile prestate de Despoiu și compania ”Majoritas”, sunt perfect legale și se realizează în baza unui contract de consultanță, transparent, care este raportat la Comisia Electorală Centrală (CEC).

„Este un contract de consultanță care noi l-avem. Lucrează, este oficial totul(…) În cazul nostru este o relație contractuală, ne ajută(…) promovarea partidului pe rețelele de socializare, iată în ce constă contractul. Promovare care o fac toate partidele politice, toți concurenții electorali. Toată relația noastră contractuală este transparentă, este legală, este raportată la Comisia Electorală Centrală. Noi raportăm în fiecare lună, de aceea, dacă cineva vrea să verifice, beneficiați de posibilitate”, a relatat Grosu în cadrul emisiunii ”Politica” de la TV8.

Redacția Sinteza.org a verificat cu o maximă atenție rapoartele săptămânale de campanie a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) privind finanțarea campaniei electorale, inclusiv raportul cel din urmă pentru săptămâna a-6, publicat la data de 2 iulie 2021 și a depistat că în multitudinea de rapoarte, nu se indică careva cheltuieli suferite de partid la capitolul – servicii de consultanță electorală și politică (elaborarea strategiilor electorale), oferite de companii/cetățeni locali sau străini.

Odată ce acest subiect a trezit mai multe semne de întrebare, inclusiv din partea moderatoarei dezbaterilor de la TV8, Mariana Rață, liderul interimar al PAS, Igor Grosu a încercat să facă lumină asupra acestei neconcordanțe între declarațiile lui și rapoartele prezentate la Comisia Electorală Centrală.

Mai exact, Grosu a menționat în timpul dezbaterilor electorale că serviciile prestate de Despoiu și ”Majoritas”, ar intra deja în categoria – donații și servicii din partea partidului către concurentul electoral: „poziția a-4, sunt servicii de marketing digital”.

Totodată, Președintele partidului pro-prezidențial a spus că pentru aceste serviciile acestui polit-tehnolog din România a fost achitată o sumă mizeră de doar 161 172 lei.

Reieșind din cele sus-menționate, putem observa faptul că PAS declară serviciile de consultanță străină la o altă categorie decât este aceasta, ceea ce denotă că s-ar încerca o inducere în eroare a CEC-ului.

Amintim că, sursele sigure ale portalului Sinteza.org au declarat că valoarea contractului pentru așa-numitele servicii de consultanță oferite de compania ”Majoritas” și Lucian Despoiu pentru PAS (în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, post-electorală și perioada campaniei electorală pentru alegerile parlamentare anticipate), ar fi de peste 1 MILION de euro.

Citește și: VIDEO // Renato Usatîi explică cine este Lucian Despoiu și de ce PAS nu poate fără el

Total
0
Shares
 
Total
0
Share