Ofițerii Direcției investigații criminale și cei de urmărire penală ai INI, împreună cu procurorii PCCOCS, sprijiniți de mascații BPDS „Fulger” și de angajații Direcției informații privind Pasagerii a IGPF și IP Călărași, au reținut patru membri activi ai unor organizații criminale, implicați într-un caz de șantaj pe teritoriul țării. Acțiunea a urmat trei luni de investigații complexe.
Potrivit probelor acumulate, grupul criminal organizat, format din membri ai organizațiilor „KITAЕȚ” și „MAKENA”, susținători ai așa-numitelor „legi hoțești” și activ atât în țară, cât și peste hotare, a acționat din interes material. Aceștia au pretins de la un bărbat de 29 de ani 5 000 de euro, invocând o datorie fictivă, și au amenințat victima și familia acesteia cu violență fizică. În urma presiunilor exercitate, gruparea a obținut ilegal 4 000 de euro, polițiștii reușind să împiedice transmiterea ultimei tranșe de 1 000 de euro.
Cazul a fost monitorizat permanent, documentându-se mai multe încercări ale suspecților de a finaliza infracțiunea. Intervenția promptă a ofițerilor a împiedicat planul infracțional, membrii grupării încercând ulterior să-și modifice strategia pentru a continua șantajul.
Toți membrii implicați au fost identificați, unul dintre aceștia fiind deja în căutare pentru trei alte cauze penale. Cei patru suspecți reținuți au vârste între 44 și 48 de ani, iar organizatorul principal, aflat în zona transnistreană, a traversat punctul de control Hîrbovăț în direcția Chișinău.
La solicitarea PCCOCS, judecătorul de instrucție al Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, a dispus arestarea preventivă a celor patru pentru 30 de zile, fiind plasați în Penitenciarul 13. În privința altor patru persoane aflate peste hotare, le-a fost înaintată calitatea de bănuit.
Investigațiile continuă pentru identificarea și tragerea la răspundere a altor membri ai grupului criminal, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.