VIDEO // Patru persoane au fost reținute cu droguri în valoare în de peste 500 mii lei

Polițiștii și procurorii din Sîngerei, alături de ofițerii Direcției investigații ”Nord” a INI, au anunțat destructurarea unui grup infracțional specializat în distribuirea drogurilor prin intermediul aplicației ”Telegram” și plasarea acestora în ascunzișuri, pe teritoriul raionului Sîngerei, municipiul Bălți și alte regiuni ale țării.

În urma măsurilor de urmărire penală și investigațiilor speciale, au fost reținute patru persoane implicate în distribuirea substanțelor narcotice cu scopul de a le înstrăina.

Acțiunile procesuale au dus la ridicarea a 500 de grame de PVP (sare), hașiș, dar și obiecte destinate consumului de substanțe narcotice, cântare și telefoane mobile. Valoarea drogurilor pe piața neagră este estimată la aproximativ 500 000 de lei.

Urmărirea penală continuă, iar persoanele implicate beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legislației în vigoare.

Total
0
Shares
Total
0
Share