În luna decembrie toți moldovenii care lucrează în sectorul public își vor primi salariile majorate la timp și fără întîrzieri. Garanția a fost dată astăzi de Pavel Filip în cadrul briefingului săptămânal organizat de Partidul Democrat.
Premierul Republicii Moldova a spus că deși va fi foarte mult de lucru la calcule, totuși se va depune tot efortul necesar de către contabili și de către Ministerul Finanțelor ca fiecare angajat să-și primească lefea la timp. Iar în cazul în care se va comite vreo eroare de calcul va fi creat un „call center” unde fiecare angajat sau angajator va putea telefona să primească informații necesare.
Reiterăm că de la 1 decembrie curent, peste 150 de mii de bugetari din sectorul medicinei, educației, administrației publice, Poșta Moldovei și din alte domenii, vor primi salarii majorate de la 10 până la 100%.
Menționăm că și pensiile celor care nu depășesc limita de 1500 de lei la fel vor fi majorate din luna ianuarie 2019. Iar în decembrie 2018 pensionarii cu venit mai mic de 2 mii de lei lunar vor primi cîte un ajutor financiar de 600 de lei pentru sărbătorile de iarnă. Acest anunț a fost făcut de Vlad Plahotniuc sătămâna trecută.
Liderul PDM a mai spus atunci că majorarea pensiilor și salariilor în Moldova este posibilă dat fiind că guvernarea democrată a obținut creștere economică constantă în ultimii 3 ani și totodată a fost redus considerabil fenomentul corupției la nivel înalt, lucruri care au permis acumularea mai multor bani în bugetul de stat. Mai mult, Plahotniuc promite că salariile și pensiile vor crește și în 2019.