VIDEO // PCCOCS a reținut patru bărbați pentru transportarea ilegală a peste 100 de migranți din Asia Centrală și de Est

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, anunță reținerea a patru bărbați pentru transportarea ilegală a peste 100 de migranți din statele Asiei Centrale și de Est, spre Germania și Italia, începând din decembrie 2022.

Bănuiții sunt din Chișinău, Cahul, Orhei, Ocnița, cu vârste cuprinse între 23 și 34 de ani și dețin atât cetățenia Moldovei, cât și a României. Pe lângă cei patru reținuți, încă un bănuit este cercetat în libertate. Urmare a audierii acestora, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) le-a formulat și prezentat învinuirile pentru organizarea migrației ilegale. Majoritatea din aceștia cooperează cu oamenii legii, iar doi din ei și-au recunoscut vinovăția.

Cei cinci aveau rolul de șoferi (unii din ei fără permis auto), unul din ei fiind organizatorul lor, ca parte a unui grup infracțional format și din alți 19 bănuiți – cetățeni ai României – care au fost percheziționați în județele Ilfov și Dâmbovița, sub conducerea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) din Galați.

Sosiți în România, șoferii din Moldova luau în primire automobile de capacitate mare, înmatriculate în România, Franța și Bulgaria, Italia, Ungaria, cu spații dedicate transportării camuflate a migranților (a câte 5-20 migranți transportați într-un automobil), inclusiv telefoane pentru comunicare cu locațiile destinațiilor indicate în aplicații, precum și primeau instrucțiuni de la organizatorii din România despre statul în care urmau să preia și să transporte migranții. Pentru ca să beneficieze de serviciul ilegal prestat, migranții le achitau membrilor grupului infracțional a câte 3000-5000 euro pentru transportare, în care de regulă erau implicate două automobile – cel în care erau transportați migranții, iar în fața acestuia circula un alt automobil condus de un alt membru al grupului infracțional, cu rol de verificare a prezenței poliției pe traseu. Transportarea acestora dura uneori și luni de zile (inclusiv prin implicarea „călăuzelor”), așa cum migranții în majoritatea cazurilor tranzitau cinci-șase state (Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia de unde tranzitau alte state, în funcție de posibilitățile logistice prin Croația, Ungaria, Austria, România, Bulgaria).

Urmare a perchezițiilor la cei cinci învinuiți din Moldova, au fost ridicate telefoane care conțin conversațiile privind organizarea migrației ilegale, acte privind conturi bancare în UE, înscrisuri de ciornă, acte privind deportarea unuia din învinuiți din Franța și privind reținerea în Ungaria pentru organizarea migrației ilegale, precum și cu privire la o altă reținere a altui învinuit în Croația pentru aceeași infracțiune.

Operațiunea a avut loc sub egida agenției Uniunii Europene Eurojust și a centrului european SELEC, în baza unei echipe comune de investigații moldo-române în total fiind efectuate 20 de percheziții în Moldova și România. Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Total
0
Shares
Total
0
Share