Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Poliției de Frontieră, anunță încă o captură de mașini dezasamblate și piese de contrabandă, de circa 14 000 000 lei.
Urmare a investigării cauzei penale, a fost deconspirat încă un grup infracțional, investigat pentru introducerea ilegală a mașinilor de lux, fabricate după anul 2019, precum și a pieselor în Moldova din Uniunea Europeană și Marea Britanie, în scopul punerii lor în vânzare.
Potrivit datelor preliminare, membrii acestui grup infracțional ar fi în contact cu ceilalți patru bărbați, cu privire la care autoritățile de drept au anunțat la începutul lunii mai 2024 că au avut loc percheziții referitor la piese auto de contrabandă de 6 000 000 lei, din UE și Marea Britanie.
Recent, în privința ultimilor, procurorii PCCOCS au formulat și le-au prezentat învinuirile pentru contrabandă.
Menționăm, în privința unuia din ei Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis spre examinare Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, un dosar penal anunțat public în iulie 2023 – contrabandă cu trei automobile furate din statele UE și importate din Lituania în Moldova, în valoare de peste 1 000 000 lei.
Acum, în cadrul acestor percheziții, în afara capitalei au fost ridicate peste 100 de mașini în proces de dezasamblare, cu semnele de marcaj radiate artizanal, unele din ele fiind anunțate în căutare de autoritățile naționale și Interpol.
De asemenea, este de menționat că un număr de peste 10 mașini nu figurează ca introduse și înregistrate în Moldova. Suplimentar, au fost ridicate și numere de înmatriculare a automobilelor din diferite țări, precum și un număr impunător de piese, de diferite categorii.
În ceea ce privește rezultatele perchezițiilor de la domiciliile persoanelor suspecte, au fost ridicați 15 000 euro și 140 000 lei, care ar proveni din această activitate ilegală investigată; telefoane mobile, acte de proprietate a unui număr mare de imobile și loturi de pământ din suburbiile capitalei.
Bănuitul vizat de aceste percheziții are vârsta de peste 30 de ani și este originar din regiunea de Sud a Moldovei. Suplimentar, au fost identificați alți doi complici ai grupului infracțional cu vârstele de peste 20 de ani, cu care bănuitul vizat de percheziții dirija. Investigațiile în privința acestuia și altor membri ai grupului infracțional continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Atât mașinile în proces de dezasamblare, cât și cele ce urmau să fie dezasamblate, piese de schimb și banii ridicați au fost indisponibilizați în calitate de probe ale dosarului penal. Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.