Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, de comun cu Serviciul Fiscal de Stat, anunță cercetarea penală a patru administratori ai companiilor care colectează metal uzat, dar care în perioada anilor 2019-2021 au ascuns de la stat impozite de peste 6.500.000 lei.
Cele patru persoane din conducerea companiilor au vârste cuprinse între 40 și 60 de ani. Urmare a informațiilor preliminare deținute despre această evaziune fiscală, oamenii legii au desfășurat percheziții în Chișinău și suburbii, precum și în raioanele Ștefan Vodă, Drochia și Orhei. În rezultatul perchezițiilor, au fost ridicate sume de aproape 100 000 lei, peste 12 000 euro și peste 7 000 dolari care ar fi fost incluși în schema de evaziune fiscală, precum și documente contabile, înscrisuri de ciornă și purtători de informații. Acestea urmează să fie supuse examinării de către oamenii legii pentru continuarea investigațiilor, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.