VIDEO // Percheziții la Orhei: Polițiștii au găsit mai multe arme și cartușe deținute ilegal

Polițiștii din Orhei au efectuat percheziții autorizate în patru domicilii din localitățile Jora de Jos și Jora de Mijloc din raionul Orhei.

În timpul perchezițiilor au fost depistate și ridicate un pistol de model CZ99, o armă de model ZH 304-12GA și una de model IJ 27, două arme de model necunoscut, două arme pneumatice, trei încărcătoare și 161 de cartușe, toate deținute ilegal.

Armele și munițiile au fost transmise pentru expertiză la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP.

Oamenii legii documentează cazul, inclusiv dacă aceste arme au fost folosite în comiterea unor ilegalități.

Amintim cetățenilor că predarea benevolă a armelor și munițiilor deținute ilegal îi scutește de răspunderea contravențională și chiar penală.

Total
0
Shares
Total
0
Share