Angajații Poliției de Frontieră, sub conducerea Procuraturii Hîncești, au desfășurat o operațiune de amploare într-un dosar penal privind falsificarea documentelor oficiale.
Activitatea infracțională viza confecționarea și utilizarea unor documente oficiale falsificate, inclusiv acte de identitate, permise eliberate de diverse autorități, diplome de studii, ștampile notariale și ștampile ale instituțiilor publice sau statale din Republica Moldova și din alte state europene.
În baza autorizațiilor eliberate de instanță, au fost efectuate percheziții la domiciliile și în automobilele unor suspecți.
În urma acțiunilor procesuale, au fost ridicate mai multe bunuri cu relevanță probatorie: două mijloace de transport, telefoane mobile, documente de identitate emise pe numele altor persoane, precum și sume de bani în valută străină, în diferite denominații. Toate obiectele ridicate urmează a fi supuse expertizării, pentru stabilirea rolului acestora în activitatea infracțională.
Ca rezultat al măsurilor întreprinse de către angajații DR Vest, trei bărbați cu vârste între 22 și 53 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore. Ulterior, instanța a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile în privința a doi dintre suspecți, în timp ce al treilea colaborează cu ancheta și este cercetat în libertate.
În baza probatoriului acumulat, persoanele vizate sunt cercetate penal conform art. 361 alin. (2) lit. b) din Codul penal al Republicii Moldova, pentru falsificarea actelor oficiale.
Cazul este investigat în continuare în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor. Persoanele vizate în dosar beneficiază de prezumția de nevinovăție, potrivit legii, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.