VIDEO // Piese dezasamblate de la automobilele scoase din circuit sau grav avariate în urma accidentelor, folosite la repararea mașinilor

Ofițerii Direcției investigații ,,Centru” a INI au identificat mai multe persoane cu vârstele cuprinse între 33-60 de ani, care practicau activitatea ilegală de întreprinzător în domeniu prestării serviciilor de reparație a automobilelor, în raioanele Căușeni și Nisporeni.

În rezultatul desfășurării măsurilor de investigație, s-a constatat că persoanele acuzate desfășurau activitatea ilegală în domeniul prestării serviciilor de reparare și întreținere a automobilelor, precum și comercializau piesele auto uzate fără a fi înregistrați la organele autorizate. Piesele comercializate erau dezasamblate de la automobilele scoase din circuit sau grav avariate în urma accidentelor, ceea ce pune în pericol siguranța în trafic.

Persoanele vinovate de comiterea contravențiilor incriminate, au fost sancționate conform art. 263 alin. (1) Cod contravențional aplicându-se sancțiuni sub formă de amendă de la 1500 la 4500 de lei.

În acest context, Poliția recomandă să reparați autoturismele dvs. doar la centrele autorizate și certificate pentru a nu pune în pericol participanții la trafic.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share