(Video) Plahotniuc: Coaliția PDM-PSRM era aproape făcută, dar AM REFUZAT să federalizăm Republica Moldova

Plahotniuc cere deputaților să voteze introducerea Integrării Europene în Constituție, Vezi reacția lui Dodon, binomul pdm psrm, partidul democrat din moldova, partidul socialistilor 

Vlad Plahotniuc a anunțat astăzi într-un briefing de presă că el împreună cu Igor Dodon au negociat mult timp formarea alianței PDM-PSRM în Parlament. Din partea PDM participa la negocieri Plahotniuc, iar din partea socialiștilor Dodon.

În ultima săptămâna alianța dintre cele două partide era aproape gata, însă a intervenit o cerință radicală de la Dodon pe care Plahotniuc e refuzat-o categoric. “Coaliția PDM-PSRM era aproape facută! Dar am refuzat să federalizăm Republica Moldova”, a declarat liderul PDM.

După ce, sâmbătă seara, Plahotniuc a refuzat federalizarea Moldovei (așa cum dorește Rusia), PDM și PSRM au ajuns la concluzia că se va merge la alegeri anticipate. Însă Dodon și-a schimbat decizia a doua zi și PSRM a făcut alianță cu blocul ACUM. Astfel, azi 8 iunie, Maia Sadu a ajuns premier, iar Zinaida Greceanîi președinta Parlamentului.

Atenționăm că Sandu și Grecianîi au fost numite în funcții ILEGAL. Curtea Constituțională a decis ieri că data de 7 iunie a fost ultima zi când se putea forma un nou guvern. Începând cu 8 iunie, parlamentul trebuie dizolvat și de organizat alegeri anticipate.

Plahotniuc a mai anunțat că Dodon, Năstase și Maia Sandu au uzurpat puterea de stat. În aceste condiții, PDM nu recunoaște preluarea guvernării de către blocul ACUM și PSRM, iar Dodon urmează să răspundă în fața legii pentru încălcările comise!

Total
0
Shares
 
Total
0
Share