Ofițerii Direcției investigații „Centru” și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță reținerea a două femei din Ucraina refugiate în Moldova, după o captură de droguri de aproximativ 20.000.000 de lei, care se prezumă că au fost primite prin colete de contrabandă.
Acestea conțineau 19 kg de droguri de tip heroină, alfa-PVP, mefedronă, metadonă, ketamină, amfetamină, cocaină, precum și 600 de pastile de ecstasy. Drogurile au fost ridicate cu rol de probe anexate la dosarul penal.
Cele două femei cu vârste de 30 și 33 de ani, după ce primeau coletele, le aduceau în domiciliul temporar din Chișinău, după care le porționau în cantități mai mici și le puneau în vânzare pe internet, prin aplicația mobilă Telegram.
A urmat reținerea acestora, după care la solicitarea procurorilor, judecătorul de instrucție a dispus aplicarea arestului preventiv în privința acestora, pentru 30 de zile, în vederea continuării obiective a investigațiilor.
Potrivit Codului penal, femeile arestate la Chișinău riscă până la 15 ani închisoare, după trimiterea dosarului în judecată și pronunțarea sentinței.
Investigațiile penale continuă, timp în care acestea beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.