Polițiștii de frontieră au dejucat, săptămâna trecută, trei tentative de introducere ilegală în Republica Moldova a unor substanțe medicamentoase cu regim special de circulație, de tip analgezic opioid. Toate cazurile au fost depistate în punctul de trecere ”Otaci”, pe sensul de intrare în țară, în timpul controlului de nivelul II.
În primul incident, un cetățean moldovean a încercat să introducă cinci fiole ascunse într-o cutie de parfum, fără a le declara. În al doilea caz, câinele de serviciu „Amy” a semnalat prezența substanțelor asupra unui alt moldovean care traversa frontiera pe jos, asupra căruia au fost găsite trei fiole disimulate în portmoneu. În cel de-al treilea caz, patru fiole au fost descoperite ascunse în hainele personale ale unui alt conațional, în urma unei verificări suplimentare.
Toate substanțele au fost ridicate și transmise spre expertiză, iar cercetările continuă pentru a stabili toate circumstanțele. Poliția de Frontieră reamintește că introducerea în țară a medicamentelor aflate sub control este permisă doar în condițiile legii, iar nerespectarea acestora poate atrage răspundere penală.