VIDEO // Poliția de Frontieră anunță destructurarea unui nou grup infracțional specializat în organizarea migrației ilegale

În data de 14 aprilie, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pe direcția ieșire din Republica Moldova, a avut loc un incident semnificativ de natură penală. Angajații Poliției de Frontieră din cadrul punctului de trecere a frontierei, în colaborare cu ofițerii de investigații din cadrul Direcției Regionale Vest, au identificat și reținut un cetățean român care era subiect în cadrul unui dosar penal privind organizația migrației ilegale a cetățenilor ucraineni.

Fiind pe consemn, cetățeanul român în vârstă de 61 de ani, a fost supus controlului suplimentar în linia a doua, în urma acestor acțiuni au fost descoperite două permise de conducere românești asupra sa, eliberate pentru cetățeni ucraineni. Prin intermediul tehnicii speciale de examinare, au fost identificate semne evidente de falsificare.

Astfel, în urma probatoriului acumulat în cadrul anchetei, s-a stabilit că cetățeanul român, împreună cu complicele său, cetățeanul moldovean în vârstă de 54 de ani, care avea rolul de transportator în această schemă, împărțindu-și rolurile și acționând cu intenție directă în scopul obținerii unui folos financiar, solicitau suma de 2500 de euro pentru serviciile ilegale prestate.

Ca urmare a realizării acțiunilor infracționale, cetățeanului român i s-a impus o interdicție de părăsire a țării pentru o perioadă de 60 de zile, în timp ce cetățeanul moldovean a fost reținut pentru o perioadă de 72 de ore. Ambii figuranți se află în prezent în detenție preventivă în izolatorul IP Ungheni.

Cercetările pe caz continuă în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și elucidării tuturor circumstanțelor.

Menționăm că, în conformitate cu principiile juridice în vigoare, suspecții se bucură de prezumția de nevinovăție în cursul acestui proces.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share