Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu cei de urmărire penală a Inspectoratului de poliție Botanica, sub conducerea procurorilor Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Botanica, au deconspirat activitatea infracțională a unui grup de persoane suspectate de realizarea substanțelor narcotice prin intermediul aplicației Telegram.
În urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală s-a stabilit că suspecții, prin intermediul aplicației Telegram, primeau coordonatele unde erau plasate droguri în cantități mari (1-2kg.) pe care le ridicau, apoi le ambalau în doze mai mici pentru magazinele online, dar și pentru consumatorii finali. Ulterior le distribuiau în locuri ascunse pe teritoriul mun. Chișinău.
În cadrul acțiunilor de documentare, ofițerii de investigație au stabilit că doi minori de 16 ani, locuitori ai mun. Chișinău, ar activa în calitate de curieri de droguri prin Telegram, fiind responsabili de plasarea drogurilor de tip hașiș și marijuana în proporții deosebit de mari în fâșiile forestiere din raza mun. Chișinău, dar și în curțile blocurilor locative.
Suspecții au fost reținuți în flagrant pe o stradă din capitală, iar asupra lor polițiștii au depistate 80 de grame de droguri de tip hașiș.
Valoarea drogurilor pe piața neagră se estimează la 48 000 de lei.