VIDEO // Polițiștii de Frontieră au destructurat o rețea de migrație ilegală a cetățenilor ucraineni

Poliția de Frontieră, în colaborare cu Procuratura Cahul, a destructurat o rețea specializată în organizarea migrației ilegale.

Gruparea infracțională, formată din cetățeni moldoveni și ucraineni, acționa în zona de frontieră dintre localitățile Vulcănești (Moldova) și Vinogradovca (Ucraina).

Aceștia facilitau trecerea ilegală a cetățenilor ucraineni și legalizarea șederii acestora în Republica Moldova, utilizată ulterior ca zonă de tranzit spre Uniunea Europeană.

Investigațiile, derulate pe parcursul lunii martie, au scos la iveală o schemă bine organizată, în care membrii rețelei recrutau persoane cu vârste între 18 și 60 de ani. Unul dintre suspecți a fost identificat în timp ce ajuta doi cetățeni ucraineni să traverseze ilegal frontiera, ghidându-i și asigurându-le transportul spre frontiera UE, contra unei sume de 6 000 de euro.

În 21 martie 2025, în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului, au fost ridicate cartele SIM, cartușe de luptă, substanțe vegetale cu miros specific, documente și carduri bancare. De asemenea, a fost indisponibilizat un mijloc de transport folosit pentru transportarea migranților.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și ulterior a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor membrilor rețelei și atragerea acestora la răspundere penală.

Poliția de Frontieră reafirmă angajamentul de a combate migrația ilegală și de a asigura securitatea la frontiere, contribuind astfel la siguranța cetățenilor și apropierea Republicii Moldova de standardele europene.

Total
0
Shares
Total
0
Share