VIDEO Polițiștii din Drochia au destructurat o grupare specializată în escrocherii cu prejudiciu de peste 2 milioane de lei

VIDEO // Polițiștii din Drochia au destructurat o grupare specializată în escrocherii cu prejudiciu de peste 2 milioane de lei
EnglishFrançaisРусский

Polițiștii și procurorii din Drochia, în colaborare cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, au destructurat o grupare criminală specializată în escrocherii.

Suspecții, cu vârste între 20 și 29 de ani, se prezentau fals drept angajați ai instituțiilor statului și obțineau ilegal bani de la victime. Prejudiciul cauzat depășește 2 milioane de lei, iar banii erau transportați în stânga Nistrului.

Acțiunile infracționale au avut loc în raioanele Drochia, Bălți, Edineț, Ceadîr-Lunga, Orhei și Chișinău. De asemenea, polițiștii au prevenit alte trei tentative de escrocherie în localitățile Cimișlia și Taraclia.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate o armă deținută ilegal, un aparat de numărat bancnote, 30 de carduri bancare, telefoane și cartele SIM.

Suspecții au fost reținuți și riscă până la 10 ani de închisoare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share