Deputatul socialist Petru Burduja a solicitat, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, audierea prim-ministrului Alexandru Munteanu în legătură cu instituirea stării de alertă în Republica Moldova pentru o perioadă de 60 de zile.
Potrivit deputatului, Guvernul trebuie să prezinte informații clare despre stocurile de resurse energetice și despre situația de pe piața combustibililor.
„Solicităm să fie prezentată informația privind stocurile de resurse energetice, deoarece înțelegem că această stare de alertă a fost instituită în contextul celor întâmplate în ultimele zile. Problema nu constă doar în creșterea prețurilor, ci și în existența fizică a resurselor energetice în Republica Moldova.
Mai mult decât atât, această situație are loc chiar în toiul campaniei agricole de primăvară din 2026, motiv pentru care este necesar de examinat aspectele ce țin de plafonarea creșterii prețurilor”, a menționat deputatul.
Petru Burduja a accentuat că cetățenii trebuie să cunoască răspunsurile la aceste întrebări, în condițiile în care pe piața resurselor energetice, în special a combustibililor, se atestă un nivel ridicat de incertitudine și agitație.
Inițiativa fracțiunii PSRM de a organiza audieri în Parlament a fost respinsă de majoritatea parlamentară PAS.



