(video) Prima declarație a Iuliei Skripal după otrăvire

dosarul skripal, iulia skripal

Prima declaraţie a fiicei spionului rus Serghei Skripal a fost făcută dintr-un loc unde este ţinută ascunsă de britanici. În vârstă de 33 de ani, Iulia Skripal spune că viaţa ei a fost distrusă. Doreşte să se întoarcă în Rusia, dar fără ajutorul ambasadei de la Londra și numai după ce tatăl său, externat şi el din spital acum trei zile, îşi va reveni.

Vizibil afectată și având la gât cicatricea unei traheotomii recente, tânăra spune că a trecut printr-o experienţă traumatizantă şi le-a mulţumit celor care le-au salvat vieţile ei şi tatălui său. Cei doi au fost otrăviţi cu o neurotoxină la începutul lunii martie în Marea Britanie. În ciuda acuzaţiilor constante, britanicii nu au reuşit să dovească implicarea Rusiei în atac.

Iulia Skripal: „Bună ziua, mă numesc Iulia Skripal. Am venit în Marea Britanie pe 3 martie ca să îmi vizitez tatăl, ceva ce mai făcusem deja. După 20 de zile în comă, m-am trezit şi am aflat că am fost amândoi otraviti. Încă îmi vine greu să accept că am fost amândoi atacaţi astfel. Faptul că a fost folosită o neurotoxină este şocant. Suntem amândoi norocoşi că am supravieţuit acestei tentative de asasinat. Nu vreau să intru în detalii, dar tratamentul a fost invaziv, dureros şi deprimant. (…) Încerc să fac faţă schimbărilor prin care trec, fizic şi emoţional. Iau fiecare zi în parte şi vreau să îl ajut pe tatăl meu până îşi revine complet.

Pe termen lung, sper să mă întorc în ţară. Sunt recunoscătoare pentru ofertele de asistenţă din partea Ambasadei Rusiei, dar, pentru moment, nu vreau să folosesc serviciile lor.

Vreau să repet şi ce am spus în declaraţia de mai devreme: nimeni în afară de noi nu vorbeşte pentru mine sau pentru tatăl meu. Le mulţumesc celor care au fost implicaţi în îngrijirea mea, în această perioadă dificilă a vieţii!

Amintim că în luna februarie curent, Serghei Skripal împreună cu fiica sa Iulia au fost otrăviți cu o substanță numită “niviciok”. Autoritățile britanice au învinuit Rusia de otrăvire a fostului spion, învinuit de Moscova de trădare de Patrie, în urma acestor învinuiri au urmat și mai multe sancțiuni la adresa Kremlinului.

Sursa video: Radio Svoboda

Total
0
Shares
Total
0
Share