VIDEO // Prototipul unei rachete a companiei private SpaceX a explodat în timpul unui test de aterizare

Un nou prototip al unei rachete a companiei private aerospaţiale SpaceX, deţinută de antreprenorul Elon Musk, a explodat miercuri în timpul unui test de aterizare în Texas (SUA), relatează EFE, citat de Agerpres.

Racheta distrusă era un model cunoscut ca Starship prevăzută pentru a transporta o încărcătură de 100 de tone în spaţiu.

Starship a decolat de la baza de lansare pe care SpaceX o deţine în Boca Chica (Texas) şi a urcat până la 12 kilometri înălţime propulsată de trei motoare Raptor înainte de a reveni la punctul de pornire, unde trebuia să aterizeze. La revenirea pe sol racheta a explodat transformându-se într-o uriaşă bilă de foc.

Elon Musk a încercat să reducă nivelul aşteptărilor legate de primul zbor suborbital al rachetei Starship cu noul ei sistem de propulsie, care foloseşte trei motoare Raptor, prezicând o probabilitate de succes de 30% pentru atingerea unei altitudini de peste 12.190 de metri. Acea altitudine ar fi considerabil mai mare decât nivelurile atinse în timpul precedentelor două teste, executate la altitudini de 152 de metri.

Musk a explicat pe Twitter că în timpul coborârii “presiunea în rezervorul de combustibil al rachetei era scăzută”, ceea ce a provocat ca “viteza de aterizare să fie foarte mare”. El a precizat că SpaceX a obţinut “întreaga informaţie necesară” din acest test de probă. Şi a încercat să minimalizeze acest eşec, postând mesajul: “Mars, here we come!!”

Starship, o rachetă ce atinge înălţimea de 120 de metri atunci când este completată cu prima treaptă a acestui lansator greu, a fost concepută pentru a transporta un echipaj de oameni şi o încărcătură de 100 de tone până pe Lună şi pe planeta Marte. Starship face parte din gama lansatoarelor de ultimă generaţie dezvoltate de SpaceX, 100% reutilizabile şi considerate nucleul central al ambiţiilor lui Elon Musk, care doreşte ca voiajele oamenilor în spaţiu să devină mai accesibile.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share