Prima proiecție a noului lungmetraj „VARVARA”, în regia lui Anatol Durbală, a avut loc pentru reprezentanții din industrie. Evenimentul s-a desfășurat într-un cinematograf din capitală, unde au fost prezenți regizori, jurnaliști, activiști și alți formatori de opinie, reacțiile cărora nu s-au lăsat mult așteptate.
„Este un film cutremurător, asta cred că este cel mai bun cuvânt, eu chiar și acum tremur. Este cutremurător prin faptul că vezi viața reală. Tu o știi, tu o trăiești, dar o vezi pe ecran. Vă spun că m-a ținut de suflet tot filmul. Îți arată cât de fericiți suntem noi, cât de mari alegeri putem face, că avem un coridor întreg de alegeri.”, a spus ultramaratonistul Iulian Bercu.
Scenariul filmului cuprinde istoria lui Sașa, un instalator care își face meseria cinstit și refuză să trăiască după regulile unei societăți infectate de corupție. Nașterea prematură a fiicei, care suferă de o anomalie de dezvoltare, îl provoacă să se confrunte cu dublele standarde ale unei lumi decăzute.
„Eu am plâns cu Sașa, pentru că eu sunt Sașa, sper și cred că noi suntem mulți oameni așa ca Sașa. Foarte bun filmul, este diferit de Carbon, nu m-am așteptat să se termine așa de rapid, eu voiam continuare.”, o zice managera de comunicare, Elena Știubei.
„Filmul mi s-a părut foarte fain și povestea tare faină, care este despre noi și mie mi s-a părut rău că a trebuit să regăsesc toată viața noastră. Mi-aș dori ca cei care privesc filmul să se regăsească și să-și pună niște semne de întrebare. Recomand filmul de la miniștri, până la oameni simpli și instalatori.”, potrivit directorului executiv ArtCor, Viorica Cerbușcă.
Printre invitați au fost și mai mulți specialiști din domeniu, precum regizorul filmului „Carbon” Ion Borș, Leo Zbancă și producătorul Alex Bred. Aceștia susțin că au apreciat calitatea imaginii, efectele sonore, regia, dar și scenariul.
„Regia, sunetul, montajul, culoarea – totul este la nivel. Este un film care m-a emoționat, m-a pus pe gânduri, chiar stăteam tot filmul și mă gândeam la multe lucruri. Filmul ridică niște probleme sau, mai bine spus, niște conflicte de valori, care sunt foarte interesante de studiat în profunzime. Asta este un film în care trebuie să te gândești de ce în societatea noastră aceste valori se bat cap în cap?”, spune Leo Zbancă.
„Am ieșit cu impresii foarte bune, filmul stă în picioare. Cred că dacă o să-l vizionați, o să apară întrebări în capul vostru. O să veniți într-un fel la cinematograf și o să ieșiți diferiți”, susține Ion Borș.
„Un film despre oamenii ale căror principii morale sunt mai valoroase decât regulile pe care le scrie societatea. Cred că multora le va fi interesant, pentru că sunt situații pe care noi toți le-am întâmpinat, este un film despre viața noastră. Filmul este de calitate înaltă, sunt bucuros că cinematografia autohtonă renaște”, susține producătorul Alex Bred.
„Filmul este executat tehnic perfect, cred că este una dintre cele mai bune imagini pe care le-am văzut în filme produse în Republica Moldova. Finalul este neașteptat, te pune să te gândești la realitatea de la noi din țară și cum ea influențează acțiunile oamenilor.”, afirmă jurnalistul Mihai Țurcanu.
Lungmetrajul „VARVARA”, în regia lui Anatol Durbală, a fost realizat de către echipa de producție a filmului ”Carbon”. Din distribuție fac parte peste 30 de actori, precum Igor Caras, Tudor Țurcan, Olga Anghelici, Constantin Haret, Sergiu Voloc și mulți alții. Filmările au avut loc în perioada 2021-2022 și au durat 42 de zile.
Filmul „VARVARA” va fi lansat în luna iunie, iar ziua și locația premierei naționale va fi anunțată pe pagina oficială a filmului. Pentru a afla mai multe detalii despre lungmetraj și biletele disponibile, accesați site-ul varvara.md.
VARVARA este o producție YOUBESC CREATIVE INSTITUTE (Moldova), PASCARU PRODUCTION (Moldova), MAYA FILMS STUDIO (România), BADEAMIC (Moldova), YOUBESC AYA (România); cu suportul Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), UNDP Moldova, Delegația UNIUNII EUROPENE In Moldova, Crunchyroll, TVA Logistics Inc. (SUA), Hermes NVC corp. (SUA), PRofile Agency; Moldova-film, Centrul Rus de Cultură și Știință, Ambianța, Sala de aur, Rădăcini, KANTORA FILM PRODUCTION; ILLUSION PICTURES (Uzbekistan), Symbol Media.