VIDEO // Renato Usatîi explică cine este Lucian Despoiu și de ce PAS nu poate fără el

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ar beneficia ilegal de serviciile unui polit-tehnolog din România. Dezvăluirile au fost făcute de liderul Partidului Nostru în cadrul unei emisiuni de la TV8, Renato Usatîi, informează Sinteza.org

În context, Usatîi declară că actualmente, Partidul PAS nu poate trăi și supraviețui fără ajutor oferit de cetățeanul României, Lucian Despoiu, cel care conform declarațiilor făcute de liderul PN ar fi creat și administrat fabrica de trolli a celor din PAS.

„Cetățeanul României fără care Partidul PAS nu poate trăi astăzi. Este cetățeanul României, Lucian Despoiu care reprezintă campania ”Majoritas”. Atunci când la PAS apar deja trolli, comentatori etc. este acest cetățean al României care se află aici. Este acel om care actualmente a creat fabrica de trolli(…) Oamenii buni folosesc aceleași metode, voi folosiți polit-tehonologi străini”, a menționat Renato Usatîi.

În același timp, Usatîi a ținut să accentueze că Partidul Acțiune și Solidaritate ar încălca legislația, din motiv că n-ar avea vreun contract legal, încheiat cu Lucian Despoiu și/sau compania ”Majoritas”.

La o verifică amplă a informației despre personajul sus-menționat, aflăm că compania ”Majoritas”, a cărei fondator și șef este Lucian Despoiu, prestează servicii și oferă informații care ar facilita comunicarea între politicieni, ONG-uri / societatea civilă și alegători.

Totodată, în descrierea oferită despre companie mai identificăm așa termeni ca: creșterea rețelelor sociale, conexiuni autentice între politicieni și cetățeni, oferirea instrumentele care ar aduce politicienii mai aproape de cetățeni etc.

În același timp, în Raportul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) privind finanțarea campaniei electorale, publicat la data de 25 iunie 2021, nu se indică careva cheltuieli suferite de partid pentru servicii de consultanță electorală și politică (elaborarea strategiilor electorale), oferite de cetățeni/companii locale sau străine.

Raportul integral prezentat de PAS îl găsiți aici

Amintim că, la finele anului 2020, Igor Boțan, directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, menționa într-un comentariu pentru NewsMaker că legea nu interzice candidaților electorali să beneficieze de serviciile consultanților străini, menționând în același timp că chetuielile respective trebuie să fie indicate în rapoartele financiare care sunt prezentate la CEC.

Fiind întrebat dacă consultanții străini pot presta serviciile lor în mod gratuit, Boțan a subliniat atunci că în acest caz, este vorba despre un subiect de investigație, cu ce scop ei fac acest lucru și dacă nu este un pericol pentru securitatea națională.

Citește și: Socialiștii resping acuzațiile lui Radu Marian și îi amintesc deputatului PAS că a fost bursierul lui Plahotniuc

Total
0
Shares
Total
0
Share