Renato Usatîi se declară împotriva prezenței militare străine pe teritoriul Republicii Moldova.
În cadrul unei emisiuni, președintele Partidului Nostru a amintit că din 2014 și până în prezent el este singurul politician din țară, care declară deschis că în Moldova nu trebuie să existe vreo bază militară NATO, așa cum nu trebuie să fie amplasată nici armata rusă, ori trupele altui stat.
”Pe teritoriul Republicii Moldova nu trebuie să fie nici baze NATO, nici ale armatei ruse și în general nicio prezență militară străină. Țara noastră nu poate să devină o supraputere militară. Mă bucură faptul că, pentru prima dată în cei doi ani de război în Ucraina, sunt unele acțiuni pentru a încheia acest război. Mulți din cei în care se poate de avut încredere și care pricep foarte bine inclusiv în politica internațională, dau de înțeles că se pregătesc negocierile de pace”, a declarat Usatîi.