Ofițerii INI si procurorii PCCOCS, anunță reținerea a doi bărbați din raionul Nisporeni, după ce ar fi estorcat 10 000 de euro de la un tată și un fiu din aceeași localitate.
Motivul ține de pretinse declarații denigratoare pe care tatăl și fiul (70 și 37 de ani) șantajați le-ar fi făcut împotriva acestora în 2019. În baza acestei pretenții, bănuiții cu vârste sub 50 de ani, de comun cu alte persoane care urmează să fie investigate, i-au amenințat pe cei doi și familiile acestora cu răfuială fizică, inclusiv cu omor.
Cei doi au cedat, iar în februarie 2024 le-au transmis banii personal în Varșovia, Polonia unui așa-numit „hoț în lege” care convertiți ar cifra peste 190 000 de lei. Totuși, după transmiterea sumei, amenințările au continuat, cu pretinderea unei alte sume de 10 000 de euro, din motivul că suma precedentă ar fi fost insuficientă. Prin urmare, tatăl – unul din cei doi șantajați – i-a denunțat oamenilor legii.
Astfel, oamenii legii au descins cu șapte percheziții în localitate bănuiților din Nisporeni, de unde au ridicat inclusiv peste 3.500 de euro care ar proveni din cei 10 000 de estorcați. Ulterior studierii probelor, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) le-a formulat celor doi învinuirile și a depus demersuri la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, de solicitare a arestului preventiv pentru 30 de zile, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor. Însă, magistrații au dispus aplicarea arestului la domiciliu, prin urmare procurorii PCCOCS au contestat încheierea la Curtea de Apel Chișinău.