Doi bărbați s-au luat la ceartă din cauza că unul dintre ei și-a parcat automobilul neregulamentar, iar poliția, care a fost chemată, ar fi refuzat să amendeze conducătorul auto.
Bărbatul care ne-a transmis imaginile in redacție spune că șoferul, care și-a parcat mașina neregulamerat, este un polițist și ar fi fost în stare de ebrietate.
Contactat de PRO TV, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Natalia Stati, ne-a spus că totul a avut loc ieri, în jurul orei 23:30, pe strada Sprincenoaia din capitală.
La fața locului, oamenii legii au constatat că bărbații se certau din cauza că unul dintre ei și-a parcat automobilul neregulamentar și pe capota acestuia era lipit un abțibild StopHam.
„Urmează să stabilim dacă unul din ei este sau nu polițist, la fața locului nimeni nu s-a prezentat ca polițist. Indiferent cine sunt bărbații, ancheta va stabili cine se face vinovat”, a declarat Natalia Stati.
Alte circumstanțe se stabilesc și urmează a fi luată o hotărâre în conformitate cu legislația în vigoare, spun oamenii legii.
Citește și: TRADIŢII şi OBICEIURI în ziua Crăciunului pe stil vechi