VIDEO // Șef al unui sector al Poliției de Frontieră, reținut de către SPIA și PCCOCS

Ofițerii SPIA de comun cu procurorii PCCOCS, au reținut un șef al unui sector al Poliției de Frontieră, care ar fi răpit doi ucraineni sosiți ilegal în Moldova și i-ar fi transportat forțat înapoi în Ucraina, peste Nistru.

Mai mult decât atât, acesta i-ar fi lipsit pe fiecare din ei, în prezența lor, de a câte 100 euro din gențile ambilor. Urmare a probelor obținute și măsurilor speciale de investigație, în data de 5 septembrie curent, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul bănuitului de unde au ridicat bunuri ce ar aparține altor cetățeni străini, care anterior au traversat ilegal frontiera de stat și care, la rândul lor, ar fi fost transportați forțat în Ucraina.

Urmare a reținerii acestuia, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), angajatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor.

În continuare, se desfășoară acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și tragerii la răspundere a persoanelor implicate, timp în care acestea beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Total
0
Shares
Total
0
Share