Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, a criticat declarațiile președintelui Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian (PAS), care a spus că speră să nu existe agenți economici care să profite de situația actuală pentru a majora abuziv prețurile.
În opinia deputatului Partidului Nostru, un partid aflat la guvernare de cinci ani și care controlează în totalitate legislativul ș executivul nu ar trebui să „spere”, ci să acționeze ferm.
Potrivit lui Ivanov, diferența dintre opoziție și guvernare este că reprezentanții puterii dispun de toate instrumentele necesare pentru a interveni.
„Eu pot spune „sper”, pentru că noi suntem în opoziție și multe dintre inițiativele noastre legislative nu sunt acceptate. Dar dumneavoastră, care aveți puterea, cum vă permiteți să veniți în fața oamenilor și să spuneți: „Eu sper că nu vor exista astfel de agenți economici”?”, a declarat parlamentarul.
Deputatul Partidului Nostru a subliniat că cetățenii au nevoie de garanții și de acțiuni concrete din partea guvernării.
„Ce garanții are omul când un politician aflat la putere vine în fața lui și spune: „Eu sper”? Când are toate instrumentele necesare pentru a acționa, el vine și spune doar: «Eu sper»”, a spus Ivanov.
În opinia sa, după cinci ani de guvernare, astfel de mesaje nu oferă soluții reale oamenilor.



