Partidul Mișcarea Populară Antimafie s-a lansat astăzi în campania electorală pentru alegerile din 24 februarie 2019. În cadrul acesteia, președintele formațiunii, Sergiu Mocanu a declarat că Partidul Democrat va recruta cu siguranță mai mulți membri din blocul ACUM și PSRM. dacă aceștia vor ajunge în Parlamentul Republicii Moldova.
Sergiu Mocanu a explicat alegătorilor de ce nu merge într-o alianță cu blocul ACUM. Acesta consideră că mai mulți candidați pentru funcția de deputat din partea alianței PAS și PPDA, vor fi ușor ademeniți de Vlad Plahotniuc în Partidul Democrat. Mai mult de atât, liderul Mișcării Populare Antimafia oferă și exemple spunând nume concrete care candidează pe listele ACUM și ar putea să treacă ușor în opinia lui Mocanu în rândurile PDM.
Liderul MPA spune că PSRM și ACUM sunt o pepinieră de cadre pentru PDM așa cum a fost PLDM și PCRM în trecut. Acesta spune că a numărat cel puțin 16 persoane de pe lista comună a PAS și PPDA care ar putea migra spre Partidul Democrat sau cel puțin vota pentru inițiativele propuse de PDM în cazul în care ar ajunge în fotoliul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Primul exemplu pe care îl oferă Mișcarea Antimafie este pe circumscripția numărul 41 care cuprinde cea mai mare parte a raionului Cantemir. Aici din partea blocului ACUM candidează Vladimir Putregai, primarul satului Cociulia, care în anul 2012 a fost deconspirat de Mocanu și compania că acesta împreună cu Ion Bălan, care era deputat din partea PLDM au furat 100 de tone de grâu din ajutorul oferit țăranilor din zona de Sud al țării. Mocanu anticipează că atunci când Putregai va deveni deputat din partea blocului ACUM, va face exact același lucru ca și amicul său Ion Bălan, va trece de partea lui Plahotniuc la prima ofertă primită. Mocanu amintește că Putregai a beneficiat de minim 5 proiecte inițiate de PDM în satul Cociulia.
Următorul în listă este Petru Frunze, primarul satului Puhoi și candidat din partea blocului ACUM pe circumscripția 37, Răzeni (Ialoveni 2). Sergiu Mocanu amintește că l-a prins pe Frunze ziua-n amiaza mare cum oferea pește înghețat sătenilor pentru ca aceștia să voteze pentru PLDM în anul 2014.
Alt exemplu este Grigore Cobzac, candidatul blocului ACUM pe circumscripția 38, Hâncești Nord, care până în prezent a fost deputat din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova. Acesta a beneficiat de o mulțime de proiecte și licitații trucate la Hâncești. Iurie Țap, candidatul de pe circumscripția 8 de la Florești, care a beneficiat de banii de la Banca Mondială care au fost oferiți pentru schimbarea apeductului din orășelul Florești și care a beneficiat de multe favoruri din partea lui Dumitru Diacov a trecut ulterior în Parlament pe listele PLDM-ului.
Sergiu Mocanu afirmă că sunt și alte exemple pe care le va face publice în perioada campaniei electorale. Printre persoanele vizate vor fi Maria Ciobanu, candidata pe circumscripția 14, Telenești, Oazu Nantoi, candidatul pe circumscripția numărul 12, Sângerei care singur a uitat numărul de partide din care a făcut parte.
Cea mai surprinzătoare candidatură este cea a lui Alexandru Slusari, candidatul pe circumscripția 28 din Chișinău, care în opinia lui Mocanu ar putea proceda la fel ca și Bogdan Țârdea care deși era unul din experții de curte a celor de la Jurnal TV a trecut la PSRM din motive geopolitice și ideologice.