VIDEO // Șoferul care a tamponat doi bicicliști minori la Stăuceni a fost condamnat la șase ani de închisoare

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani de astăzi, 20 iulie 2023, inculpatul a fost recunoscut vinovat de încălcarea regulilor de securitate a circulației, încălcare ce a cauzat din imprudență decesul unei persoane, (art. 264 alin.(3) lit.b) din Codul penal) stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 6 ani cu executare în penitenciar de tip deschis, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

La fel, s-a decis admiterea parțială a acțiunii civile înaintate cu încasarea din contul inculpatului în beneficiul reclamanților a sumei de 1,5 milioane de lei cu titlu de prejudiciu moral.

Permisul de conducere pe numele inculpatului se va transmite Agenției Servicii Publice, pentru anularea acestuia, odată cu devenirea definitivă a sentinței.

Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Chișinău.

Reamintim că, potrivit învinuirii înaintate de către procurori, învinuitul, la 21.02.2023, pe timp de seară, cunoscând despre faptul că printr-o sentință pronunțată în anul 2019 a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de trei ani, intenționat, s-a urcat la volanul unui automobil și l-a condus pe drumul R6, km.8 din direcția mun.Chișinău, spre com.Stăuceni.

În timpul deplasării pe drumul menționat, conducătorul auto nu a manifestat prudența sporită la trafic, nu a ţinut cont de totalitatea factorilor ce caracterizează condiţiile rutiere, intensitatea şi nivelul de organizare a traficului rutier de care trebuie să ţină cont fiecare conducător la determinarea vitezei necesare deplasării în siguranţă, determinarea benzii de circulaţie şi modului de conducere a vehiculului, și drept urmare, cu partea din față a automobilului a comis tamponarea din spate a doi bicicliști minori, care se deplasau regulamentar pe marginea carosabilului în aceeași direcție.

În rezultatul producerii accidentului rutier, unui minor, conform concluziei raportului de expertiză judiciară, i-au fost cauzate leziuni corporale medii, iar celălalt minor, în urma traumelor suferite, a decedat peste trei zile la spital.

Tatăl lui Valerian, biciclistul care a decedat în urma accidentului, este indignat de decizia luată de autorități.

„Nu văd corectă, aș pleda pentru modelul unei închisori de tip închis. Și bineînțeles că nu sunt de acord cu termenul. 6 ani pentru viața unui om, de copil, care voia să devină campion mondial, să meargă înainte. S-a antrenat ani la rând. Vara aceasta trebuia să meargă deja la competiții în Polonia, Ungaria, România, Italia. Avea toată viața înainte și o simt ca o batjocură față de noi, părinții și față de întreaga societate. Sunt mulți ca și mine”, a spus tatăl.

TV8 reamintește că accidentul în care Valerian și un coleg al său au fost spulberați pe șosea, lângă Stăuceni, a avut loc pe 21 februarie. Valerian a murit trei zile mai târziu.

Șoferul care i-a spulberat pe șosea pe bicicliștii minori a fost anterior plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, în Penitenciarul nr. 13, iar ulterior, mandatul a fost prelungit. Totodată, judecătorii au dispus ca șoferului să îi fie suspendat dreptul de a conduce mijloace de transport până la o sentință definitivă.

În ziua în care a fost arestat, bărbatul a declarat pentru TV8 că regretă cele întâmplate și că nu se va mai urca niciodată la volan.

 

 

Total
0
Shares
Total
0
Share