VIDEO // Țigări și alcool contrafăcut depistat la mai mulți agenți economici din nordul țării. Oamenii legii au ridicat marfă de peste un milion de lei.

Ofițerii Direcției investigații „Nord” a INI au documentat activitatea ilicită a unui grup de persoane suspectate de contrafacerea produselor alcoolice și de tutungerie.

În urma investigațiilor demarate, polițiștii au stabilit că ar fi implicați factori de decizie din cadrul mai multor întreprinderi. Aceștia sunt suspectați că ar contraface produse alcoolice și de tutungerie, precum și comercializează produse alimentare cu termen expirat.

În context au fost efectuate percheziții autorizate la subdiviziunile comerciale, la gheretele și depozitele unor agenți economici din zona de nord țării, la domiciliile și în mijlocele de transport ale fondatorilor și administratorilor întreprinderilor.

Acolo au fost depistate și ridicate peste 41 667 pachete de țigări de diferite mărci, în lipsa actelor de proveniență, precum și 360 litri de lichid cu miros specific de alcool și înregistrări de ciornă.

Valoare mărfurilor ridicate se estimează la 1 250 000 de lei.

Totodată s-a stabilit că suspecții au organizat și implementat o schemă ilegală, prin care contrafăceau și comercializau produse de tutungerie, în magazine, piețe precum și direct de la domiciliile acestora, la un preț mai redus față de cel de piață, acțiuni care prejudiciază în mod direct și intenționat bugetul public.

Produsele au fost ridicate și remise expertizei. În dependență de rezultate, persoanele vor fi sancționate contravențional sau penal conform legislației în vigoare.

În continuare sunt întreprinse acțiuni în vederea stabilirii și altor persoane care au participat ori au favorizat la comiterea faptelor ilegale de contrafacere și comercializare a produselor de tutungerie.

Total
0
Shares
Total
0
Share