VIDEO // Traficanți de migranți demascați: Poliția de Frontieră reține doi moldoveni care au transportat ilegal un ucrainean pentru 9 550 de euro

Angajații Poliției de frontieră ai Direcției regionale Sud, sub conducerea Procuraturii Vulcănești, au efectuat percheziții la domiciliile a doi conaționali, bănuiți de implicare într-un caz de organizare a migrației ilegale. Descinderile au avut loc la data de 1 februarie 2024, în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul săvârșirii infracțiunii prevăzute art. 362 1, alin. 3) lit. a) Cod Penal al Republicii Moldova.

Ca urmare a măsurilor speciale de investigații și de urmărire penală, a fost inițiat un dosar penal în luna ianuarie curent, în cadrul căruia s-a stabilit că doi conaționali, având scopul obținerii unui folos financiar, au organizat intrarea ilegală în Moldova a unui cetățean ucrainean. Ilegalitatea a avut loc prin zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Vulcănești. Potrivit declarațiilor, străinul ar fi achitat 9 000 EUR, pentru trecerea ilegală a frontierei moldo-ucrainene și, ulterior ar mai fi plătit 550 de EUR pentru asigurarea deplasării către o țară europeană.

În cadrul perchezițiilor au fost ridicate automobilele utilizate în transportarea migrantului, carnete cu înscrisuri și trei telefoane mobile, folosite la comiterea infracțiuni.

În fapt, cercetările continuă în vederea elucidării circumstanțelor și depistării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale. Menționăm, pe parcursul investigațiilor bănuiții beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția nevinovăției.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share