VIDEO // Tragedie la Ocnița în prima zi a anului 2020. Doi copii și bunicul lor au ars de vii în casă

Ocnița, incendiu, mărturisirile, declarațiile, Ocnița, incendiu

Prima zi din an a adus o tragedie cumplită într-o familie din satul Lipnic, raionul Ocniţa. Doi fraţi, un băieţel de patru şi altul de doi ani, dar şi bunicul lor, au murit în urma unui incendiu izbucnit aseară în locuinţa în care se aflau.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 20:00. Vecinii au văzut fum şi au alertat imediat pompierii, informează Publika.md.

Potrivit responsabililor din cadrul Inspectoratului de Poliţie din Ocniţa, mama celor doi micuţi i-a lăsat în grija bunicului şi a plecat la vecini, iar despre taţii diferiţi ai acestora nu se ştie nimic. Oamenii legii spun că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

“În timpul intervenţiei pompierii au evacuat din casă trei persoane un bărbat şi doi minori în stare inconştientă. Cei doi monori de 4 şi respectiv 2 ani au fost transportaţi de urgenţă în secţia reanimare a spitalului raional. La scurt timp aceştia au decedat la spital. Bărbatul în vârstă de 54 de ani a decedat pe loc”, a declarat Liliana Pușcașu, purtător de cuvânt IGSU.

Fostul primar al satului Lipnic, Valentina Lupulciuc a declarat pentru postul nostru de televiziune că cei doi fraţi sunt dintr-o familie social-vulnerabilă. Potrivit ei şi bunica micuţilor a murit anul trecut în circumstanţe proaste. Fiind în stare de ebrietate, aceasta a căzut pe drum şi a fost găsită îngheţată abia a doua zi. Fostul primar mai spune că le ducea mereu copiilor de mâncare, haine şi bani.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share